Home » Asia » Japonia » Calatorie in Japonia, la Kyoto si Nara, vechile capitale nipone
Calatorie in Japonia, la Kyoto si Nara, vechile capitale nipone

Calatorie in Japonia, la Kyoto si Nara, vechile capitale nipone

In calitate de cercetator stiintific in domeniul fizicii nucleare am participat impreuna cu un coleg la o conferinta stiintifica internationala organizata la Kyoto in Japonia. In data de 4 septembrie, intr-o sambata foarte devreme dimineata, ne-am dus la aeroportul Otopeni sa ne imbarcam pe o cursa Lufthansa cu destinatia Frankfurt de unde dupa 5 ore de asteptare urma sa luam o cursa spre Osaka, Japonia. La Otopeni am ajuns cam cu o ora inainte de plecarea avionului si fiind lume multa, am stat cuminti la coada pentru verificarea bagajelor, ceea ce a durat cam o jumatate de ora. Cand am ajuns insa la ghiseul de “check-in”, acesta era inchis deja de vreo 10 minute. Cu toate insistentele noastre si cu toate ca pana la plecarea avionului mai erau 30 minute, timp suficient sa ajungem la poarta de imbarcare, nu am mai fost acceptati, oferindu-ni-se plecare a doua zi. Ne-am lovit de intransingenta germana. Deoarece pierdeam legatura spre Japonia si implicit deschiderea conferintei, ne-am cumparat bilete ($375/pers.) la o cursa TAROM catre Frankfurt cu plecare dupa 3 ore si care ne-a permis sa ajungem la timp pentru zborul nostru spre Japonia.

Zborul de noapte peste Siberia si China a fost linistit dar foarte lung – 14 ore. Duminica dimineata la ora 7 am aterizat pe Kansai International Airport (KIX) care deserveste orasele Osaka si Kyoto. Pana la Kyoto sunt 90 km pe care am preferat sa-i parcurgem cu un autobuz (durata o ora si 45 munte) pentru a vedea cate ceva din zona. Nu a prea fost asa pentru ca autostrada este suspendata si parcurge o zona industriala continua pana la Kyoto, vederea fiind astupata cu panouri aproape tot drumul. La Kyoto am debarcat langa gara si ne-am adresat unui sofer de taxi sa ne duca la APA HOTEL unde rezervasem prin internet doua camere la un pret acceptabil. Spre surpriza noastra, cu toate ca acest hotel de 3 stele era destul de aproape de gara, soferul nu stia unde se afla; dupa lungi discutii cu alti soferi, ne-a dus in sfarsit la hotel. Camera de la hotel era mica dar foarte curata si perfect utilata cu TV, aer conditionat si bar. Toate comenzile pentru lumini, draperii etc. erau dublate la pat iar scaunul de WC era “electronic”, cu multe butoane la apasarea carora erai spalat cu jeturi de apa.

Dupa instalare am pornit sa exploram orasul. Am vizitat intai gara centrala, cladire noua, moderna si impresionanta prin dimensiuni si arhitectura. Este lunga de 420 m si are 60 m inaltime, avand o zona cu multe etaje legate prin scari rulante, numita The Cube, unde sunt multe magazine si restaurante. La partea superioara are o terasa deschisa de unde este o priveliste frumoasa spre oras. Spre usurarea noastra, toate panourile indicatoare erau scrise si in engleza. In fata garii este un mare hotel, Tower Hotel, si un bulevard larg Karasuma Dori (Dori este cuvantul japonez pentru strada, bulevard larg) pe care, nu prea departe de hotel, am putut vizita un templu mare, construit initial in 1272 si reconstruit in 1895, numit Higashi Honganji. Acesta este templul principal al sectei budiste Shin si este compus din doua temple mari din lemn negru, cu tatami pe podea, lucraturi aurite din lemn, statui ale lui Budha si ca atractii un clopot mare si o franghie lunga facuta din par de femei care si-au donat parul cu secole in urma pentru a salva templul. Obligatoriu, daca vrei sa patrunzi intr-un templu japonez, ca de altfel in orice casa traditionala japoneza, trebuie sa te descalti si sa-ti lasi pantofii la intrare.

Am luat astfel contact cu acest oras minunat, care a fost capitala imperiului japonez pentru mai mult de o mie de ani (794 – 1868), unde se imbina vechea arhitectura japoneza traditionala, care s-a pastrat pentru ca nu au fost aici multe distrugeri in al doilea razboi mondial, cu cea moderna, a secolului XX. Are in prezent o populatie de circa 1,5 milioane locuitori si este parte a ariei metropolitane mari Kyoto-Osaka-Kobe.

Reuniunea stiintifica urma sa se tina la un hotel de 5 stele (Rhiga Hotel), prea scump pentru mijloacele noastre financiara si care nu era foarte departe de hotelul nostru. Luni dimineata, in drumul nostru pe jos spre hotelul conferintei, am trecut printr-un bazar si prin stradute inguste, fara trotoar, cu japonezi stand in fata caselor. Am remarcat amabilitatea oamenilor care se straduiau sa ne indrume chiar daca nu intelegeau nimic din ce intrebam. Casele mici din lemn acoperite cu tigla, deobicei cu un singur etaj, sunt traditionale in Japonia si se mai pot vedea in Kyoto pe aceste stradute laterale. Se numesc machiya si au constituit timp de secole casele obisnuite ale orasenilor de rand. O astfel de casa nu are mai mult de 5-6 metri la fatada dar este mai lunga in profunzime. La strada este de obicei un magazin cu oblon. De-a lungul acestor stradute erau insirate foarte multe cabluri pe stalpi pe care erau instalate si transformatoare electrice. Bulevardele orasului sunt in schimb largi si cu aspect mult mai modern.

Straduta tipic japoneza

Straduta tipic japoneza la Kyoto

Toata ziua am stat la conferinta, cum am facut de altfel si in zilele urmatore, aici fiindu-ne servit si pranzul, copios si bun, cu sushi la discretie. Am gasit totusi timp si pentru a vizita unele dintre principalele puncte de interes turistic ale orasului.

Inainte insa de a incepe relatarea asupra locurilor vizitate, consider ca este util sa amintesc cateva din reperele principale ale istoriei Japoniei, legate de locurile vizitate si a unor obiceiuri si personaje istorice pentru a usura intelegerea a ceea ce voi povesti. Japonia a trecut in ultimii 1200 de ani prin mai multe perioade, denumite in general dupa numele capitalei:

– Perioada Nara, intre anii 710-794, cand orasul Nara a fost prima capitala permanenta a Japoniei.

– Perioada Heian (vechiul nume al orasului Kyoto), intre anii 794-1185, a fost perioada cand budismul, taoismul si alte influente chineze precum si puterea curtii imperiale au fost la apogeu; a fost o perioada de inflorire a poeziei si literaturii. Atat Nara cat si Heian-kyō (Kyoto) au fost construite cu strazile perpendiculare unele pe altele, dupa modelul orasului chinezesc Xian.

– Perioada dintre anii 1185-1603 este epoca feudala dominata de lupta pentru putere dintre diferite clanuri; intre anii 1350-1450 infloreste drama lirica no si este varsta de aur a esteticii zen (aranjamentul floral, arta gradinilor, ceremonia ceaiului); au loc primele contacte cu occidentul si incepe misionariatul crestin in Japonia.

– Perioada Edo (vechiul nume al orasului Tokyo), intre anii 1603-1868, caracterizata prin conducerea tarii de catre shoguni din familia Tokugawa care aveau in subordine circa 300 familii regionale de daiymio. Titlul de shogun (“mare general”) a fost acordat initial de imparat sefului clanului Minamoto in anul 1192, astfel conferindu-i acestuia puterea militara in stat. Japonia a fost carmuita de shoguni timp de sapte secole, insa doar cinci familii au detinut demnitatea shogunala: Minamoto (1192-1219), Fujiwara (1226-1252), familia imperiala (1252-1338), Ashikaga (1338-1573) si Tokugawa (1603-1868). Shogunul exercita puterea reala in stat iar imparatul era tinut in palatul din Kyoto, pentru a nu fi contaminat de grijile statului, imparatul ramanand totusi, in teorie, sursa intregii puteri. Cu toate ca tronul imparatului a fost izolat, simtamintele de loialitate ale japonezilor fata de el nu au incetat niciodata. Shogunii au inteles aceasta si i-au inconjurat pe imparati cu un zid aproape impenetrabil de obstructii protocolare si ceremoniale, reusind sa-i tina in izolare si departe de viata politica, astfel ca imparatul sa nu poata interveni si controla evenimentele. Respectul fata de imparat a fost insa conditia necesara pentru stabilirea si mentinerea propriei puteri militare si economice a shogunilor. In acest fel, se explica de ce curtea imperiala a ramas, de-a lungul timpului, un centru unificator pentru toate clanurile japoneze din care au provenit shogunii. Daimyo era un fel de domnitor feudal regional apartinand elitei samurailor (mercenari care alcatuiau armata oricarui feudal) care a aparut in secolul XVI ca vasal direct al shogunului. Daimyo trebuia sa posede un domeniu care sa produca cel putin 10.000 koku de orez pe an si sa aiba in slujba sa un numar mare de samurai. Orice daimyo care se impotrivea shogunului se considera a fi razvratit impotriva tronului, era inlaturat de indata si isi pierdea domeniile.

Intemeietorul shogunatului Tokugawa a fost Tokugawa Ieyasu (1543-1616), figura importanta a istoriei japoneze, care a stabilit capitala in orasul sau, Edo, dar curtea imperiala a ramas in Palatul imperial din Kyoto care a ramas capitala tarii. Totodata Tokugawa Ieyasu a ordonat in 1601 tuturor daimyo din Japonia de vest sa contribuie la ridicarea Castelului Nijo, ca resedinta la Kyoto al shogunilor. Perioada Edo este caracterizata prin crestere economica, ordine sociala stricta si politica de izolationism fata de straini pentru a proteja stilul de viata si cultura japoneza.

– Perioada Meiji, intre anii 1868-1912, numita astfel dupa numele imparatului Meiji care a desfiintat shogunatul preluand puterea in stat si care a impus reforme fundamentale desfiintand izolationismul, deschizand astfel Japonia catre lumea exterioara. Societatea japoneza a trecut de la izolarea feudala la o societate moderna. Schimbari fundamentale in structura sociala, politica interna, economie, armata si relatii externe. Atunci a luat sfarsit si epoca samurailor, mercenarii epocii feudale, care nu isi mai gaseau rostul in noua societate. Se pare ca acestia, oameni ceva mai educati in general, au constituit baza intelectualitatii nou formate.

– Perioada moderna in care Japonia a ajuns sa fie o mare putere economica a lumii, pastrand totodata multe din traditiile vechi. In Japonia de astazi coexista multe religii, dar cele principale sunt budismul, religie originara din India, ”importata” in Japonia in sec. VI din Coreea si shintoismul, religie straveche in Japonia (de prin sec. VIII) care presupune venerarea a nenumarati zei, numiti in japoneza kami (zeu, spirit). Artele japoneze (ikebana, arhitectura si gradinile japoneze) isi au radacinile in shintoism, respectand ideea de convietuire in armonie cu natura. Shintoismul coexista cu budismul: desi japonezii merg la templul shintoist sa se roage cu ocazia nasterii si a casatoriei sau pentru bunuri lumesti (a avea un copil, a promova in functie, a intra la facultate etc.), cei mai multi recurg la ceremoniile budiste pentru funeralii.

Aceasta istorie si civilizatie straveche a lasat multe urme inca vizibile nu numai in monumente, case si traditii dar si in comportamentul oamenilor. Am remarcat politetea desavarsita a japonezilor in orice imprejurare dar si faptul ca in societatea japoneza de azi femeia are inca o pozitie inferioara fata de cea a barbatului. In public femeile afiseaza fata de barbati o deferenta vizibila. De exemplu, la televizor, prezentarea stirilor era facuta de un barbat si o femeie, dar textul era prezentat aproape excusiv de barbat in timp ce femeia dadea aprobator din cap cu un aer de admiratie fata de inteligenta acestuia. Am remarcat de asemenea ca totdeauna la intrarea pe o usa, barbatul are intaietatea fata de o femeie. Pe strada am vazut foarte rar femei in kimono, dar imbracaminte mai sport, de exemplu blugi sau tricouri, am vazut sa poarte doar fete foarte tinere, acesta fiind totusi un semn ca societatea japoneza este pe cale sa adopte un stil mai occidental. In ceea ce priveste limbile straine, sunt foarte rari japonezii de varsta medie sau inaintata care au astfel de cunostinte. De aceea posibilitatea de contact cu localnicii este destul de redusa. In schimb se pare ca tineretul este deja mult mai avansat in acesta privinta.

Revin acum la sirul povestirii mele asupra vizitei in Kyoto unde am avut timp liber destul de limitat. Mentionez astfel plimbarile pe Karasumodori si Shijodori, un alt bulevard mare care este zona comerciala principala, totul foarte luminat si animat seara. Obiectivele turistice din oras pe care am reusit sa le vizitez in saptamana petrecuta la Kyoto le voi descrie asa cum le-am vazut eu.

Kyoto Handicraft Centre, un centru de creatie si expunere a obiceiurilor traditionale japoneze, unde am asistat la o ceremonie a ceaiului.

Castelul Nijo, construit in 1603 de shogun-ul Tokugawa Ieyasu ca resedinta locala, este foarte diferit de castelele europene. A fost foarte interesant: este o zona mare (275.000 m2), imprejmuita cu gard si un sant cu apa, in care se afla mai multe cladiri intinse care ocupa 8.000 m2, dintre care principala este Palatul Ninomaru. Acest palat cu un singur nivel, construit in arhitectura buke-shin-zukuri, este realizat din lemn de chiparos japonez, cu 33 camere si 800 tatami. Pe o terasa este o podea cantatoare cand pasesti pe ea. Are tavane casetate pictate si pereti din hartie cu picturi de plante si animale (scoala Kano). Gradina castelului este foarte mare, cu lac si cascada stil Kaiyu. In drum spre castel, care este in centrul orasului pe Karasumodori, am intrat si intr-un mic “shrine” adica un loc mic de rugaciune. In apropiere de Castelul Nijo este si vechiul Palat Imperial imprejmuit cu un gard lung, pe care nu l-am putut vizita dar care, din ce am zarit, nu este nici mare nici interesant.

Heian Jingu, ansamblu shintoist de rugaciune, construit in 1895 la aniversarea a 1.100 ani de la transferul capitalei nipone de la Nara la Kyoto si dedicat imparatului Kanua, fondatorul orasului Kyoto. Cladirile frumoase din lemn, vopsite intr-un rosu aprins, sunt replici ale primului palat imperial construit la Kyoto in anul 794. Ansamblul este splendid, situat intr-un parc japonez mare foarte frumos, cu lac in care inotau multi pesti mari colorati si peste care trece un pod acoperit. In parc mai era un pavilion in care am putut vedea o expozitie splendida de ikebana.
Kyoto - Casa de rugaciuni shinto Heian-Jinju                                                                                           Ansamblul shintoist de rugaciune Heian Jingu din Kyoto

Kyoto - Parcul templului Heian-Jinju

Parcul ansamblului Heian Jingu cu lac si pod acoperit

Chion-in, templul shintoist principal al sectei Jodo-shu, intemeiat in 1234 dar reconstruit in 1633 dupa un incendiu. Tot din barne de lemn, este negru la exterior iar la interior este splendid decorat cu aur. Un preot facea incantari insotite de lovituri. Este situat sus pe un deal, intr-o padure “bazaitoare”, zgomotul fiind produs de niste insecte.

Kiyomizu-dera, templu budist intemeiat in anul 798 dar constructia actuala, realizata integral din lemn fara niciun cui dateaza de la 1633 fiind ridicata din ordinul shogunului Tokugawa Iemitsu. Este situat pe acelasi deal fiind inconjurat de padure si  multa verdeata.

 Kyoto - Templul Kyomizu

Templul budist Kyiomizu-dera din Kyoto

La coborarea in oras am trecut prin frumosul parc Maruyama, prin Yasaka Jinja (zona comerciala) si mergand pe Shijodori am ajuns pe Teramachidori, singura strada din Kyoto pe care sunt o multitudine de magazine cu electronice. In orasele japoneze, inclusiv in Tokyo, magazinele de acelasi fel sunt toate concentrate in aceeasi zona, astfel incat degeaba cauti in alte zone ale oraselor magazine cu un anumit profil. Am mai intalnit acest obicei comercial la Istambul. Mai vreau sa adaug ca preturile in Japonia sunt in general ceva mai mari decat cele din Europa fiind corelate cu veniturile mari ale japonezilor. Dar totodata japonezii sunt un popor de oameni modesti si cumpatati care nu fac parada de ceea ce detin. De aceea strazile nu sunt invadate de automobile, oamenii preferand sa foloseasca transportul in comun.

Intr-o dupa amiaza, organizatorii conferintei ne-au dus cu un autobuz in excursia traditionala a acestor reuniuni in care am vizitat intai ansamblul Kinkanku-ji (in traducere Templul Pavilionului de Aur), construit initial in secolul XIV ca loc de retragere de catre shogunul Yoshimitsu Ashikaga, devenit apoi templu budist (stilul perioadelor Fushiwara 894-1132 si Kamakura 1185-1333). A ars in 1950, fiind reconstruit in 1955. Este locul cel mai vestit si vizitat din Kyoto. In parcul vast se afla “Pavilionul de Aur”, nu mare dar splendid, amplasat langa un lac mic in apa caruia se oglindesc etajele superioare, 2 si 3, care sunt placate cu aur. Noi am fost acolo pe o zi insorita cand efectul era surprinzator de frumos. Imaginea acestui pavilion este in deschiderea acestei prezentari.  In parc se mai afla o casa de lemn, construita in 1874, destinata pentru ceremonia ceaiului.

Apoi drumul nostru a continuat la Complexul manastiresc Enriaku-ji de pe muntele Hiei-zan (840 m altitudine), unde autobuzul a urcat pe o sosea ingusta si foarte sinuoasa, cu vedere splendida spre golf si cu maimute care ne priveau de pe marginea drumului. Complexul, considerat unul dintre principalele centre ale culturii japoneze, a fost intemeiat de Dengyo Daishi Saicho in anul 788 ca loc de aparare a noii capitale fata de spirite rele. Devenit o adevarata fortareata, a fost complet incendiat in 1571 de catre generalul Oda Nobunaga (1534-1582), o figura legendara a istoriei Japoniei. In 1643, shogunul Tokugawa a reconstruit aici Templul Konpon Chu-do (declarat tezaur national) in stilul arhitectural Tendai. Templul acesta, cel mai mare din acest complex, este budist, cu altarul aflat 3 m mai jos decat galeria principala de intrare. In fata statuii mari din lemn a lui Budha ard vesnic 3 lampi semnificand trecutul, prezentul si viitorul. Este deservit de 60 preoti si 60 calugari. Mai sus pe deal se afla templul Daiko-do, mult mai nou, din lemn vopsit in rosu si impodobit cu tablouri ale lui Budha.

In seara de joi 9 septembie a avut loc banchetul traditional al conferintei la Rhiga Hotel, intr-o sala imensa de bal, cu panouri pictate si mese mari rotunde. Programul artistic a fost sustinut de un ansamblu de barbati cu tobe si fluiere urmat de un ansamblu de femei machiate, cu fata alba si imbracate in chimonouri multicolore, adica un grup de gheise venite sa ne intretina. Acestea au cantat si au dansat, evident in stil japonez traditional, dupa care au venit la mese si ne-au turnat vin in pahare, au purtat conversatie intr-o engleza perfecta, ceea ce la japonezi este un lucru rar intalnit, si s-au fotografiat cu noi. Au refuzat insa categoric sa se aseze la mesele noastre, ramanand numai in picioare.

Kuoto - Banchet cu gheise (1)

Cu gheise la banchet

Dupa inchiderea conferintei, duminica dimineata am plecat cu trenul sa vizitam  Nara, prima capitala a imperiului nipon din secolul VIII, care este aproape de Kyoto (1 ora de mers cu trenul). Am vizitat intai centrul comercial al acestui orasel, situat chiar langa gara, dar nu am gasit nimic interesant, asa incat am mers pe jos o distanta nu foarte mare pana in zona cu temple vechi si am vizitat urmatoarele:

Templul Kofuku-ji construit in anul 710 atunci cand aici a luat fiinta orasul Heijo, noua capitala a Japoniei, care astazi poarta numele de Nara. Templul a fost distrus si reconstruit de mai multe ori in cursul istoriei. Acum este situat intr-un parc din oras iar acolo am putut admira o statuie mare aurita a lui Budha; ansamblul cuprinde mai multe cladiri intre care se distinge o pagoda neobisnuita cu 5 etaje aflata chiar alaturi de templu si care a devenit simbolul orasului Nara. Am remarcat si o fantana cu dragon de unde oamenii luau apa cu niste linguri lungi de lemn; tot aici se faceau contra cost inscriptii pe pergament.

Nara - Templul budist Kofuku-ji

Templul budist Kofuku-ji si pagoda cu 5 etaje din Nara

Gradina Isuie, frumoasa, conceputa in stilul epocii Meiji pe o suprafata mare de 13.500 m2; cuprinde o vila, o casa pentru ceai, un lac si o moara de apa.

Templul Todai-ji, cea mai mare constructie de lemn din lume fara niciun cui, cu un Budha imens, negru in interior avand statui de luptatori in spatele sau; construit in anul 752 ca templu principal al Japoniei cand s-a mutat capitala la Heijo, azi Nara; constructia actuala de 57 m lungime si 50 m latime, este ca marime doar doua treimi din cea initiala si dateaza din 1692.

 Nara - Templul budist Todaiji

Templul  budist Todai-ji din Nara, cea mai mare constructie de lemn din lume

Parcul Nara, situat pe deal, cu o padure zumzaitoare, pajisti intinse cu iarba si multe caprioare foarte blande.

– Marele altar (shrine) Kasuga, cu un stil aparte, fiind rosu cu lampioane verzi si acoperis din stuf cu creasta din tigla.

Nara - Marele altar Kasuga

Marele altar Kasuga din Nara

Am revenit la Kyoto impresionat de cele vazute in prima capitala nipona. Consider ca aceste doua vechi orase nipone, Kyoto si Nara, unde s-au pastrat in bune conditii marturiile artei si modului de viata din Japonia straveche trebuie obligatoriu sa fie trecute pe planul de calatorie al oricui care doreste sa patrunda spiritul poporului japonez.

Luni dimineata am parasit Kyoto, calatorind cu trenul rapid “shin-kansen” („trenul glont” care merge cu peste 300 km/ora) pe ruta Kyoto-Nagoya-Tokyo (circa 350 km parcursi in 2,5 ore). Ca si in TGV-ul francez, nu simti ca merge atat de repede. Dar despre cele vazute la Tokyo voi reveni alta data.

_________________________________

Despre Serban Dobrescu

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata.Campurile marcate sunt obligatorii *

*