Home » Europa » Culori în Colorado…

Culori în Colorado…

 

Când ne gândim la Colorado ne vin în minte cele mai impresionante creații geologice așezate de Dumnezeu pe Pământ, canioanele. Amurgurile amețitoare, solurile roșii, care dau peisajului o ambianță extraterestră, râurile perfecte pentru rafting, stâncile numai bune pentru escaladări, care urcă adrenalina și cheful de viață pe culmi. O vacanță în Colorado nu este un sejur pentru burghezi. Odată ajunși în regiune, vă recomandăm să respirați adânc și să vă pregătiți pentru Canionul Negru. Dacă punem la socoteală faptul că puteți închiria o mașină pentru doar 8 dolari timp de 7 zile, vacanța poate că se anunță mai confortabilă. Canionul Negru din Parcul Național Gunnison este atât de adânc și de îngust încât soarele abia atinge fundul câteva ore pe zi. În cel mai adânc punct, canionul măsoară 2,722 de picioare (cam… de două ori înălțimea colosului Empire State Building). Mufloni, elani, păsări de pradă, pâlcuri de pini bătrâni, curiozități geologice, toate alcătuiesc un spectacol variat al naturii perfect prezervate de autoritățile americane. Trebuie să știți că în parcurile naturale americane, dacă alterați cumva habitatul – fie și prin mutarea unei pietre – vă puteți trezi cu un ranger care vă dojenește sau chiar vă amendează. Cu mașina se ajunge la Canionul Negru luând-o către sud din orașul Montrose pe autostrada 50 și apoi pe 347 către nord.

Canioanele americane sunt, în acelaști timp, și neprețuite tezaure istorice. Unele zone ale canioanelor din Colorado sunt mai renumite pentru densitatea arheologică – aproape cea mai mare din America – decât pentru semnificația bio-geologică (nu mai puțin relevantă). Sate de amerindieni și străvechi coloniști sunt încă vizibile sub forma structurilor din piatră, terase și nișe. În apropiere de canionul Negru se află Centrul Istoric Anasazi care oferă turiștilor broșuri și hărți ale acestor sate ancestrale, răsfirate pe arii foarte mari. Trebuie să știți că taxa pentru accesul la acest Centru este de 3 dolari.

Un alt canion care trebuie văzut este Sand Canyon, mai accesibil, drept pentru care aici puteți practica mountain bike, ascensiuni (relativ) ușoare sau puteți solicita cai pentru a avea parte de o experiență și mai interesantă. Toate vizitele beneficiază de ghid. În Sand Canyon se află de asemenea un sit arheologic impresionant, excavat parțial și apoi îngropat din nou pentru a fi protejat de degradarea la care l-ar fi supus mediul. Puteți ajunge la Sand Canyon din orășelul Cortez, către sud pe autostrada 666 către Road G. De pe Road G către vest veți găsi ușor Sand Canyon.

Dinosaur National Monument este un loc special pe harta turistică a statului Colorado. După cum se știe, dinozaurii au dominat zona Colorado cu milioane de ani în urmă. Încă se pot vedea aici câteva fosile (mulaje, cele reale sunt la muzeu). Se poate  ajunge aici cu mașina, mergând către est dinpre Harpers Corner Drive pe autostrada 40.

Și pentru că în Colorado cel mai potrivit este să vă petreceți vacanța alături de familie, puteți închiria schi de toate mărimile, se pot face drumeții ușoare vara, călărie. De asemenea, cei mici sunt asistați de instructori bine pregătiți dacă vor să învețe rafting-ul. Există de asemenea parcuri de distracție, centre de studiere a naturii, grădini zoologice, acvarii.

 

Cucerirea vestului s-a făcut pe căile ferate

Una dintre cele mai commune imagini din filmele western este cea a trenului cu locomotivă cu aburi care traversează interminabilele suprafețe ale vestului american. Este o experiență pe care oficiile de turism americane o oferă la pachet ca pe un „must try” al vacanțelor din zonă. Și într-adevăr, trebuie să încercați senzația. Toată gloria procesului de colonizare, toate emoțiile descoperirii, ale primejdiei și extazului prilejuit de impresionantele peisaje americane generează impresii de neuitat. Locomotiva cu aburi e un adevărat simbol al istoriei americane. Royal Gorge Route Railroad este un program turistic ce oferă între altele un voiaj prin Defileul Regal (Royal Gorge). În tren vă se vor servi meniuri rafinate și câtea dintre sortimentele de vinuri ale regiunii. Însă Colorado este celebru pentru berea produsă aici. Poate bere Cors nu ați gustat încă, dar de Budweiser tot ați auzit. Dacă aveți chef, puteți solicita o vizită la una din berăriile din zonă. și dacă tot suntem la capitolul agricultură, merită să menționăm evenimentul care are loc pe 30 septembrie, și anume „cântărirea dovleacului uriaș”, la care vin agricultori din Colorado, Wyoming, Kansas și New Mexico. Este un eveniment de caritate, banii intră în fondurile Bibliotecii Carnegie din orașul Colorado și după ce cel mai grăsan dovleac este confirmat ca fiind câștigător, lumea se pune pe petrecut și consumat bucate făcute din acest fruct. Tot toamna are loc un alt eveniment, de data aceasta cu caracter artistic. Pe străzile din Colorado City artiștii locali colorează asfaltul cu desene din cretă colorată. Se pare că este un obicei adus în America de către imigranții italieni. Tot în această perioadă are loc un Festival al Vrăjitoarelor. Diverși comercianți locali creează și expun păpuși-vrăjitoare decorate pompos, menite să reprezinte afacerea pe care o desfășoară ei. Cea mai originală vrăjitoare și cel mai frumos desen pe asfalt sunt premiate în ziua decernării premiului pentru cel mai „grăsan” dovleac.

Dar experiența experiențelor rămâne în Colorado ascensiunea cu balonul cu aer cald. Aceasta se desfășoară în apropiere de stațiunea Aspen. Traseul balonului nu este specificat de la început. Peste crestele lanțului Rocky Mountains din Colorado vă veți bucura de peisaje care taie respirația. Se spune că nicăieri în lume nu există panorama similare (poate doar în Noua Zeelandă). Ascensiunile se organizează în fiecare perioadă a anului și în fiecare anotimp se poate admira… Creația. Mai ales iarna, când, într-o zi de pauză de la schi puteți încerca aceste senzații unice. Zborul durează în jur de o oră și jumătate iar la aterizare vă așteaptă un pahar de șampanie, o gustare ușoară sau fructe proaspete, brioșe gustoase. Și ca să aveți cu ce vă lăuda prietenilor rămași în țară, veți primi un Certificat de Zbor care atestă că sunteți… „aeronaut”. Iar dacă nu vă cred, arătați-le caseta video înregistrată cu zborul dumneavoastră de la sol de către cei din staff-ul de organizare!

 

Colorado, pas cu pas

Veți dori, probabil, sa vă programați sejurul într-una din lunile de vârf, noiembrie sau decembrie. Veți ateriza pe Denver International Airport, aflat pe locul 10 în lume în topul celor mai frecventate aeroporturi, cu o medie zilnică de 1400 de zboruri.

 

Cei mai mulți turiști preferă independența și, încă de la aeroport, închiriază o mașină echipată pentru iarnă. Una dintre cele mai bune firme este Hertz Car Rental, care vă oferă asistență non-stop la un număr de telefon gratuit. De la aeroport veți porni pe cea mai aglomerată și monitorizată autostradă cu 4 benzi, I-70. Veți străbate la mare altitudine Rocky Mountains și veți alege, probabil, ca destinație de cazare, celebrele stațiuni de schi Aspen sau Vail.

Ofertele de cazare sunt structurate în funcție de forța financiară a fiecăruia. Puteți alege hoteluri recunoscute internațional precum The Little Nell din Aspen sau Sonnenalp (construit în stil european) din Vail. Veți plăti pentru calitatea excelentă și numeroasele facilități în medie 400-600 $ pe noapte.

O altă variantă de cazare foarte apreciată, unde veți găsi atât confort cât și mai multă intimitate, este cabana. Puteți inchiria una cu 540 până la 1440$ pe săptămână.

Fie că alegeți Aspen, fie că hotarâți să vă petreceți vacanța în cea mai populară stațiune de ski din America de Nord (Vail), timpul va trece ușor și veți avea de ales din variate activități extrem de spectaculoase. Puteți începe prin a închiria o pereche de schiuri cu circa 21$ pe zi și odată echipat, să explorați pârtiile din Vail care se întind pe 5289 de acri. La nevoie veți putea beneficia de lecții gratuite de schi și snowboarding. Pentru acestea din urmă închirierea va costa 27$ pe zi. Schiorii pasionați vor avea nevoie de asemenea, de un abonament pe o săptămană la telescaun pentru care vor plăti 364$. Dacă nu doriți să vă limitați la schi și snowboarding, dați un tur cu snowmobilul prin White National Forest. Durează 3 ore și costă 300$ pentru 2 persoane. În stațiunile de iarnă din Colorado se întamplă tot timpul câte ceva interesant. Enumărăm aici: festivalul berii Budweiser (cu cooncerte miercurea) precum și Winterskol, care durează 4 zile și include parada de modă pentru câini, focuri de artificii, concursuri de patinaj și sculptura în gheață.  Să presupunem ca nici una dintre ofertele enumerate nu va entuziasmează. Nicio problemă! Puteți merge într-o stațiune apropiată, cu prețuri mai mici și atracții turistice interesante. Orașul de care vorbesc se numește Glenwood Springs și este faimos pentru peștera foarte vizitată (Glenwood Caverns) și cu cea mai mare piscină cu apă caldă de izvor din lume (în aer liber, înconjurată de munți și deschisă tot timpul anului). Printre dumneavoastră se găsesc, fără îndoială, amatori de drumeții. Explorați, prin urmare, nenumăratele trasee marcate din Glenwood Canyon. Punctul final al celui mai spectaculos este fascinantul Hanging Lake (Lacul suspendat). Merită văzut! Un alt aspect foarte important al sejurului dumneavoastră este cel culinar. Oferta este copleșitoare dar pot menționa cateva nume: Vendetta (italian), La Cantina (mexican), Le Tour (franțuzesc), Osaki’s Sushi (japonez) sau Grill on the Deck (american). Daca sunteți norocoși, perioada vacanței dumneavoastră poate coincide cu cea a desfășurării festivalului culinar Dine Around Vail. Durează 15 zile și pentru un preț fix de 15 sau 30$ puteți gusta excepționalele feluri de mâncare locală.

La sfarșitul vacanței, înainte de a părăsi Colorado, presupun ca veți dori să cumpărați cadouri pentru familie și prieteni. Pentru că oricum reveniți în Denver, nu ocoliți 16th Street Mall care se întinde pe 1,6 km. Veți putea intra în cafenele, cluburi și baruri (faimoasele Coyote Ungly si Hard Rock Café), magazine ( Nike, Virgin Records, Victoria Secret), retaurante, galerii de artă și Denver Art Museum. (Florina Florea, Bay Springs, USA)

 

Despre Iulia Iulia

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata.Campurile marcate sunt obligatorii *

*